[ad_1]

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) organizează, în parteneriat cu Institutul de Studii Financiare (ISF), în perioada 3 – 7 octombrie 2022, sub egida „Săptămânii Mondiale a Investitorului“ (World Investor Week – WIW), o serie de acțiuni și de evenimente dedicate educației financiare. Acestea au drept scop conștientizarea importanței dobândirii noțiunilor specifice piețelor financiare non-bancare de către elevi, tineri, dar și de către publicul larg.

Prima acțiune din săptămâna WIW, aflată la cea de a șasea ediție, a reunit astăzi, la Bursa de Valori București, aproape 90 de liceeni care au participat la deschiderea ședinței de tranzacționare.  Dincolo de prezența fizică a elevilor, la eveniment au fost prezenți online și elevi de la licee din țară.

Un alt eveniment, care va avea loc cu ocazia WIW, este webinarul Întâlnire cu un antreprenor de succes – adresat studenților și masteranzilor, unde va fi invitat Iulian Stanciu, Președinte executiv Emag. Acesta le va vorbi tinerilor despre modul în care o idee poate deveni o afacere de succes, dar și despre cum pot fi depășite momentele delicate din viața unui business. Evenimentul, care va fi live pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube ale A.S.F., luni 3 octombrie 2022, de la ora 19.00, este o componentă a programului A.S.F. dedicat mediului universitar – Laboratorul Academic.

În cadrul WIW, A.S.F. a programat o serie de acțiuni de educație financiară la nivelul învățământului gimnazial, liceal și universitar, dar și în parteneriat cu entități ale pieței de capital.

World Investor Week este un demers inițiat de International Organization of Securities Commissions (IOSCO). Autoritatea de Supraveghere Financiară este membră a IOSCO și în această calitate susține demersurile organizației, care a lansat în 2017 conceptul World Investor Week, conștientizând nevoia de educație financiară în contextul unei piețe financiare în schimbare și a unui comportament bazat din ce în ce mai mult pe asumarea unor riscuri mari.   

A.S.F. desfășoară anual un program de educație financiară care, pentru anul școlar 2022 – 2023, include câteva sute de școli din toate județele țării, plus Municipiul București. În cadrul Laboratorului Academic, programul A.S.F. destinat dezvoltării educației financiare în învățământul universitar, vor fi organizate seminarii în cele peste 25 de centre universitare partenere ale A.S.F.

Principalele acțiuni organizate de A.S.F. sub egida WIW

Clopoțelul sună la BVB! – eveniment care reunește la Bursa de Valori București 90 de elevi, care participă la deschiderea ședinței de tranzacționare și la o lecție interactivă despre investiții.

Webinarul Întâlnire cu un antreprenor de succes – adresat studenților – invitatul A.S.F. este Iulian Stanciu, Președinte executiv Emag – evenimentul, care va fi live pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube ale A.S.F., luni 3 octombrie 2022, de la ora 19.00, este o componentă a programului A.S.F. dedicat mediului universitar – Laboratorul Academic.

Evenimentul Antreprenoriatul – o provocare continuă, care-l va avea ca invitat din partea A.S.F. pe antreprenorul Marian Alecu, unul dintre cele mai mari nume din antreprenoriatul Horeca. Întâlnirea va avea loc la Universitatea Româno-Americană.

Programul Start2Learn dedicat elevilor – va debuta proiectul pilot Start2Learn: Finanțe personale – un program de educație financiară completă al A.S.F. și ISF, susținut cu sprijinul lectorilor voluntari specialiști ai piețelor financiare. Acesta se va desfășura în paralel cu programul național Start2Learn dezvoltat pentru piața financiară nebancară.

Academia de Investiții, un program derulat de Institutul de Studii Financiare și Autoritatea de Supraveghere Financiară, dedicat studenților.

Academic FinHub, un dialog între reprezentanții marilor centre universitare și cei ai mediului economic și financiar, cu tema: Importanța cunoașterii, utilizării și dezvoltării cercetării economiei comportamentale în formarea profesioniștilor pieței financiare.

StartFin – cursul acreditat de formare profesională continuă, derulat de A.S.F. și ISF, pentru învățători.

Programul Wellness Financiar de educație la locul de muncă:

  • curs pentru învățători și educatori; A.S.F. va pune la dispoziția cursanților un material didactic unic în România: Aventurile Comandantului Fin, un caiet de învățare aplicată, care poate fi descărcat de pe www.edutime.ro;
  • Seminar cu angajații Poștei Române (companie nou intrată în program).

Webinar dedicat părinților, copiilor și tinerilor din învățământul preuniversitar, în care invitat este Mihai Avădanei, psihopedagog, cu formare în terapie cognitiv-comportamentală. Tema: Succesul financiar, rezultat rațional sau doar noroc?

Start4Life – în cadrul acestui program, A.S.F. va organiza un info-trip de educație financiară la București pentru copiii și tinerii din Casa Lidia, un centru de tip familial aflat în comuna Domnești, județul Ilfov.

Înscrieri în cea de a 4-a ediție a FinClub, un program național adresat elevilor din clasele 10-12, desfășurat la inițiativa A.S.F. împreună cu Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor.

Înscrieri la A.S.F. Student Club, un program dedicat studenților și masteranzilor pasionați de lumea financiară.

Înscrieri la Olimpiada A.S.F., un concurs pe teme de educație financiară, destinat elevilor de clasa a VIII-a și de clasa a XI-a.

Cortul educației financiare, distribuție materiale informative în zona Pieței Obor din București.

Concurs național de desene „FinPitic și Lumea financiară”, organizat de A.S.F. în perioada 3 – 9 octombrie 2022 pentru elevii claselor a III-a și a IV-a pasionați de poveștile cu tâlc financiar – etapa votului.

Înregistrate Cod IBAN, Depozitarul Central va oferi posibilitatea înregistrării codului IBAN în mod gratuit pentru deținătorii de instrumente financiare.

Articolul A.S.F. celebreaza educatia financiara in cadrul World Investor Week apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link