[ad_1]

În weekendul 8-9 octombrie, Bucureștiul găzduiește cea de-a 15 ediție a Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON, unde 15.000 de alergători sunt așteptați la start.

Sâmbătă, 8 octombrie, vor avea loc cursele necompetitive, cu starturile de la 08.45, pentru fotolii rulante, ora 09.00, pentru Cursa Populară EY România (2,5 km) și ora 10.30, pentru Cursele Copiilor McDonald’s.

Traseele curselor de sâmbătă au ca puncte de plecare și sosire Piața Constituției și se desfașoară pe Bd. Unirii, până la Piața Unirii. Cursa Populară prezentată de EY România este una dintre cele mai îndrăgite curse ale evenimentului, dând practic startul weekendului Maratonului București 2022. Traseul este de 2.5 km și cuprinde puncte spectaculoase din centrul capitalei. Cursa Populară EY este necompetitivă, ea adresându-se alergătorilor de toate abilitățile, a căror vârstă este peste 13 ani.

Seria Curselor Copiilor McDonald’s le oferă micilor atleți cărora le place să alerge și să fie activi, șansa de a străluci la starturile pe categorii de vârste 0-3 ani, 4-5 ani, 6-7 ani, 8-9 ani, 10-12 ani. Cursele Copiilor au pornit de la ideea bucuriei copiilor de a se mișca, cursele fiind gratuite, necompetitive, necronometate, iar premiile sunt oferite prin tragere la sorți.

Duminică, 9 octombrie, este dedicată curselor competitive. Primul start va avea loc la ora 07:45 pentru cursa de 10km Vodafone, fotolii rulante si .00, pentru cursa de 10km Vodafone, individual, urmând ca la 09.30 să aibă loc startul pentru cursele Maraton Raiffeisen Bank, Semimaraton Playtika și Ștafete ZuzuFit.

Trecând pe lângă cele mai importante repere emblematice și culturale ale Bucureștiului, alergătorii vor putea să exploreze capitala pe un traseu extraordinar, cu punct de plecare Bd. Libertății (în dreptul Parcului Izvor) și sosire în Piata Constituției, parcurgând bulevardele din centrul, nordul și estul Bucureștiului (Calea Buzești, Piața Victoriei, Șoseaua Kisseleff, Calea Victoriei, Bd. Unirii, Bd. Decebal, Bd. Basarabia).

Cu ocazia a 15 ani de Maraton București, va avea loc un concert energetic susținut de Damian Drăghici dedicat susținerii educației, la care sunt învitați să se alăture atât alergători cât și spectatori. Concertul va avea loc duminică, pe scena principală din Piața Constituției.

“Suntem peste măsură de bucuroși că sărbătorim 15 ani, împreună cu o comunitate de alergare într-o continuă creștere și că alături de ei și partenerii noștri putem duce povestea mai departe. Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON este mai mult decât un weekend de alergare, este o stare de spirit, și le suntem recunoscători alergătorilor că ne sunt aproape în această călătorie”, a declarat Valeria Răcilă van Groningen, președinte RunInBucharest.

RunInBucharest, organizatorul evenimentului, anunță câteva informații importante pentru toți participanții:

–           Sunt așteptați 15.000 de alergători la Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON;

–           Alergătorii cu vârste cuprinse între 0-18 ani și cei cu dizabilități ori provenind din categorii sociale defavorizate au înscrierile gratuite;  

–           Înscrierile online sunt deschise până marți, 4 octombrie;

–           Înscrieri vor fi disponibile și în cadrul SportExpo, în limita locurilor disponibile, în Piața Constituției, începând de joi, 6 octombrie, orele 16.00;

–           Kiturile de concurs pot fi ridicate în cadrul SportExpo, în Piața Constituției, începând de joi, 6 octombrie, orele 16.00;

–           Maratonul București Raiffeisen Bank va găzdui, din nou, Campionatul National de Maraton, aflat in organizarea Federației Române de Atletism;

–           Cursa de maraton este criteriu de calificare pentru Campionatul Mondial de Maraton 40+ (Maratonul din Chicago);

–           20 cauze sociale sunt susținute de Maratonul București și de alergători;

 – Sport Expo este o destinație populară pentru alergători, sponsori și până la 20.000 de vizitatori și pasionați de sport. Situat în Piața Constituției, este locul de unde îți poți ridica kitul de concurs și pentru a te întâlni cu expozanți importanți din industria fitness, well-being  și alergare.

–           Aproape 650 de voluntari se vor afla pe traseele curselor (inclusiv la punctele de start & finish), în zilele de eveniment;

–           Pe traseu vor fi 11 puncte de entertainment și 6 puncte de hidratare;

– Traseele pentru toate cursele au startul în centrul Bucureștiului, în imediata vecinătate a Pieței Constituției, iar hărțile sunt disponibile pe site-ul www.bucharest-marathon.com.

–             sâmbătă, 8 octombrie, se vor aplica restricții de trafic în intervalul 08.00-15.00, urmând ca  duminică să fie aplicate restricții de circulație în intervalul 07.00-16.00.

Spectatorii sunt bineveniți să iasă și să încurajeze miile de copii și adulți care aleargă prin centrul Bucureștiului sau/și pot veni să se înscrie la una dintre cursele de sâmbătă și duminică.

Participanții la Maratonul București Raiffeisen Bank vor primi și anul acesta albume foto personalizate. Noutatea acestei ediții este că ele vor fi oferite tuturor alergătorilor, indiferent că sunt concurenți ai curselor competitive sau necompetitive.

Maratonul București Raiffeisen Bank în cifre (2008-2021):

– 124.600 de alergători, dintre care 36.000 alergători copii;

– 85 de țări participante;

– record de cursă la categoria bărbați (2h 10min 49sec) la ediția din 2019

– 8000 de voluntari;

– 340.000 litri apă, 26.7000 litri băutură izotonică,  40.000 kg fructe

– cel mai tânăr participant – 43 de zile

– cel mai vârstnic participant – 83 de ani

– cea mai friguroasă  zi – 17 octombrie 2010 – 11 grade Celsius

– cea mai călduroasă zi- 13 octombrie 2019 – 24 grade Celsius

– 1,5 milioane euro, sumă strânsă de ONG-urile asociate Maratonului București;

– premii acordate în bani și produse în valoare de 525.000 euro.

RunInBucharest este organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală din România. Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găduiesc anual astfel de competiții. Toate competițiile #RunInBucharest sunt acreditate și înscrise în calendarul internațional al AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor și Semimaratoanelor) și World Athletics (Federația Internațională de Atletism). RunInBucharest a dezvoltat în România modelul asocierii competițiilor de alergare cu o cauză socială, umanitară sau ecologică, iar în prezent sunt peste 30 cauze partenere ale evenimentelor. Acestea cumulează fonduri de peste 100.000 euro anual pentru proiectele comunitare, sociale, educaționale, ecologice prezentate. RunInBucharest a fost primul ONG care a demarat o platformă de voluntariat sportiv în România – www.voluntarinsport.ro.

Articolul 15.000 de alergatori la startul editiei a 15-a a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link