[ad_1]

Primarul general al capitalei informează: „Am primit astăzi, la sediul Primăriei Capitalei, vizita doamnei Dubravka Suica, Vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru democraţie şi demografie.

În cadrul întrevederii, am discutat despre măsurile Municipalităţii privind gestionarea afluxului de refugiaţi din Ucraina. Am vorbit despre centrele din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) care oferă servicii ucrainenilor stabiliţi la Bucureşti.

Cu această ocazie, doamna Dubravka Suica a vizitat unul dintre aceste centre, Complexul de servicii sociale Ominis, acolo unde sunt oferite următoarele facilităţi: centru de zi pentru copiii ucraineni, spălătorie socială, bibliotecă etc.

Vicepreşedintele Comisiei Europene a vorbit despre proiectul Comisiei Europene de a implica cetăţenii tuturor statelor membre în implementarea politicilor europene, prin intermediul unei platforme digitale.

A fost creat astfel un forum public pentru o dezbatere deschisă, România fiind reprezentată prin cetăţenii interesaţi de astfel de aspecte. Acest prim demers s-a încheiat cu 49 de propuneri adresate președinților Parlamentului European, Consiliului și Comisiei şi au acoperit teme precum: schimbări climatice și mediu, sănătate, o economie mai puternică, justiție socială și locuri de muncă, valori și drepturi etc.

De asemenea, au fost abordate şi subiecte precum implementarea unor proiecte cu finanţare europeană pentru redresarea demografică sau accesarea de noi programe cu fonduri nerambursabile, inclusiv în domeniul eficienţei energetice”.

Articolul Vicepresedintele Comisiei Europene pentru democratie si demografie, in vizita la Primaria Capitalei apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link