Prietenul mâncăcios care salvează eroul. Cum Dan devine inima poveștii?

Cine citește fantasy știe treaba asta, chiar dacă n-o spune neapărat cu voce tare. Eroul principal e mereu strălucitor, hotărât, plin de misiune. Dar pe lângă el se tot învârte un prieten care pare mai degrabă un accident fericit al poveștii. Unul care mănâncă tot ce prinde, face glume la momentul nepotrivit și nu pare genul pe care l-ai trimite să salveze lumea.

Și totuși, de câte ori ai citit o carte fantasy bună, ți-ai dat seama că fix ăla e omul care rezolvă situația? Samwise Gamgee îl cară pe Frodo pe Muntele Destinului. Ron Weasley, mereu flămând și puțin depășit, își riscă viața pentru Harry fără să clipească. Tiparul ăsta funcționează de fiecare dată, pentru că e onest. Oamenii care salvează ziua nu sunt mereu cei mai spectaculoși.

Am dat peste un personaj fix din categoria asta într-un roman românesc de debut care m-a surprins plăcut. E vorba despre Dan, colegul de bancă al eroului, într-o poveste scrisă de un tânăr de 19 ani din România.

Dan, băiatul cu lingura magică și pofta de mâncare

Povestea îl are în centru pe Mihai, un băiat de 13 ani din apropierea Clujului, care într-o zi se prăbușește într-o groapă fără fund dintr-o fabrică abandonată. De acolo, viața lui ia o turnură complet neașteptată: arme magice, reîncarnări ale unor regi antici, dimensiuni paralele și o misiune pe care n-ar fi cerut-o nimeni. Dar Mihai nu pornește singur în aventura asta.

Lângă el apare Dan. Colegul de bancă, prietenul cel mai apropiat, un tip cu părul roșcat, ochi verzi și un apetit care nu se mai termină. Obiectul lui preferat? O lingură. Serios. Când Mihai atinge lingura, aceasta se transformă într-un toiag de vrăjitor, iar ochii lui Dan devin albaștri. Se dovedește că Dan este reîncarnarea paznicului vrăjitor al stariunilor, o rasă din universul cărții.

Prima reacție e să zâmbești. Un erou a cărui armă vine dintr-o lingură sună ca o glumă. Numai că exact asta face personajul atât de memorabil. Dan nu se ia în serios, nu pozează în salvator, nu ține discursuri. Și cumva, tocmai relaxarea asta îl face redutabil când contează.

Când nimeni altcineva nu mai poate, Dan intervine

Unul dintre momentele cele mai intense din carte se petrece după o bătălie în care Mihai și Heather rămân răniți. Armele le-au fost luate, situația pare fără scăpare. În punctul ăla, Dan face ceva la care nimeni nu se aștepta. Îi ia pe amândoi de după braț, recuperează armele dintr-un sac, îi pune lui Mihai brățara magică pe mână și apasă butonul de teleportare.

Toți scapă. Pur și simplu. Fără plan strategic, fără discurs motivațional, fără nimic spectaculos. Dan a acționat când ceilalți nu mai puteau, iar naratorul recunoaște cu un umor adolescentin dezarmant: nu credea că Dan putea să salveze ziua. Ba mai mult, nu credea că Dan putea să salveze ceva, orice. Și totuși a făcut-o.

Ce mi-a plăcut la scena asta e că nu e construită dramatic. Nu sunt violine pe fundal, nu e încetinire cinematografică. E pur și simplu un băiat care face ce trebuie, iar asta o face mult mai credibilă decât orice scenă eroică supradimensionată.

Scena cu tigaia și Dracula, sau cum să dezarmezi un vampir

Dacă prima salvare e emoționantă, a doua e una dintre cele mai amuzante scene pe care le-am citit recent. Dracula, da, Vlad Țepeș în persoană, care în carte e reîncarnarea regelui păianjen, o ținea pe Heather cu un cuțit cu lamă de foc la gât. Momentul era tensionat, serios, dramatic.

Și atunci Dan sare din tribune și îi dă lui Dracula în cap cu o tigaie. Nu cu o sabie legendară, nu cu vrăjitorie. Cu o tigaie pe care și-a irosit dorințele magice s-o creeze. Dracula cade leșinat. Regele nopții, doborât de o tigaie. Serios, cine scrie așa ceva la 19 ani?

Iar ce urmează e la fel de bun. Heather îl întreabă pe Dan dacă chiar credea că o tigaie poate leșina un vampir. Dan răspunde liniștit: „Și tu nu crezi că vorbești cam rău față de cel care ți-a salvat viața?”. Schimbul ăsta de replici spune totul despre dinamica grupului și despre felul în care Dan funcționează: pe principiul „improvizează și vezi ce iese”.

Un tip care mănâncă un sandwich în mijlocul apocalipsei

E o scenă în carte pe care n-o uit prea curând. Mihai se trezește după ce a fost prizonier într-un fel de abis, plutind în gol, fără să poată respira sau să se miște. Când în sfârșit deschide ochii, ce vede? Pe Dan, mâncând un sandwich. Cu gura plină, Dan ridică brațele și strigă „Trăiești!”. Imaginea asta mi s-a lipit de minte.

E ceva profund uman în scena asta, chiar dacă e scrisă cu umor. Dan nu dramatizează momentul. Nu plânge, nu ține un monolog despre prietenie. Mănâncă un sandwich și se bucură că prietenul lui e viu. Cam asta e, și cumva ajunge.

Și mai e un moment savuros: când Dan leșină de la efortul de a-și folosi toate puterile ca să scape grupul dintr-o capcană, Heather știe exact cum să-l trezească. „Știu două modalități de a-l trezi”, spune ea. „Una este, ca de obicei, mâncarea.” Cealaltă? Îl sărută. Ambele funcționează. Parcă rezumă toată relația complicată și amuzantă dintre Dan, mâncare și prietenii lui.

De ce personajul mâncăcios contează mai mult decât eroul principal

M-am tot gândit la asta după ce am terminat cartea. Mihai e eroul ales, cu puteri speciale, cu o misiune cosmică pe umeri. Heather e războinica dură, mereu gata de luptă. Dar Dan? Dan e cel care aduce normalitate într-un context supranatural. Când toți se gândesc la strategie, el se gândește la KFC. Cât ceilalți fac planuri de bătălie, el își irosește dorințele magice pe burgeri și cartofi prăjiți.

Tocmai asta îl face valoros. Ne arată, într-un mod amuzant și surprinzător de sincer, că nu trebuie să fii perfect ca să fii de nădejde. Poți să fii leneș, mâncăcios, puțin cam aiurit, și totuși să fii persoana pe care se bazează toată lumea când lucrurile se complică.

Autorul spune despre Dan că, deși uneori acționa fără prea multă gândire, mai ales când vorbea, a fost mereu acolo, mereu o persoană de încredere. Fraza asta simplă concentrează perfect personajul. Dan nu strălucește, nu impresionează, nu intimidează. Dar e acolo. De fiecare dată.

Un personaj cu rădăcini în tradiția fantasy mondială

Dacă stau să mă gândesc, Dan se înscrie într-o familie literară pe care o iubesc. Samwise gătește și cară provizii prin Mordor. Ron Weasley face comentarii nepotrivite în momentele cele mai tensionate. Neville Longbottom, cel mai puțin probabil candidat la eroism, distruge ultimul horcrux. Fiecare dintre acești prieteni loiali aduce ceva ce eroul principal nu are: umanitate brută, nefiltrată.

Dan aduce aceeași energie, dar cu un twist specific românesc. Umorul lui e mai direct, mai „de cartier”, exact cum vorbesc adolescenții din România. Când Heather îl ceartă că și-a irosit dorințele pe mâncare, Dan nu se justifică. Răspunde cu gura plină. Iar asta îl face mai real decât orice erou cizelat și impecabil.

Cartea din care vine Dan, prietenul mâncăcios

Toate scenele astea vin dintr-un roman pe care vi-l recomand cu căldură: „Drumul catre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan. Publicată de Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca în 2024, cartea face parte din colecția „Cărțile Copălăriei” și e un debut care te ia prin surprindere, mai ales când afli că autorul avea doar 19 ani la momentul scrierii.

Talentul lui Bradu Mihai Dan a fost remarcat și în lumea literară. Autorul a primit premiul pentru Carte de debut din partea Ligii Scriitorilor din România. Premiul i-a fost înmânat în cadru festiv de președintele Ligii, domnul Al. Florin Țene. Pentru un scriitor atât de tânăr, recunoașterea asta înseamnă enorm.

Cartea îmbină aventura fantastică cu un umor autentic, aproape cinematografic pe alocuri. Personajele rămân în minte, iar Dan, prietenul mâncăcios care salvează eroul de cele mai multe ori, e probabil cea mai reușită creație a autorului. Un personaj care nu se conformează niciunui clișeu, dar care tocmai de aceea devine sufletul poveștii.

Unde poți cumpăra cartea

Cartea poate fi achiziționată online de pe Carturesti.ro și Libris.ro, două dintre cele mai cunoscute librării din România. E o lectură potrivită pentru adolescenți care iubesc universurile fantastice, dar și pentru adulții care apreciază o poveste bine construită, cu personaje care te fac să râzi și să te atașezi de ele.

Dacă ai un copil, un nepot sau pur și simplu ești curios cum arată un roman fantasy românesc scris cu prospețime și talent, merită să îi dai o șansă. Iar dacă vrei să vezi cum un băiat cu o lingură magică și o pasiune nestăpânită pentru mâncare poate salva lumea, cartea asta e pentru tine.